Monstruoasa coalitie

Pentru cine este mai puțin familiarizat cu istoria o să încerc să rememorez momentul istoric la care a apărut termenul de "monstruasa coaliție". O fac cu oarecare ezitare pentru că istoria pe care am învățat-o și eu era plină de interpretări "de clasă", adică momentele istorice erau înțelese și comentate prin prisma "materialismului dialectic și istoric", deseori falsificându-se faptele pentru a se putea păstra concluziile...
Era deci prin anii 1860 când domnia lui Alexandru Ioan Cuza căpăta accente din ce în ce mai autoritare, chiar dictatoriale. Împotriva clasei politice din acea vreme, formată din boieri, clerici și negustori, expresie a unui feudalism târziu, atașată unor tradiții depășite, Cuza, cu ajutorul lui Kogălniceanu impune o serie de legi moderne care zdruncină din temelii interesele acesteia. Secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară care consfințea desființarea iobăgiei, reforma electorală care spulbera monopolul boierimii asupra puterii. Sunt numai câteva din loviturile dureroase pe care clasa politică a acelor vremi le-au resimțit ca pe niște atingeri de neiertat asupra intereselor proprii. Ca și acuma, arena politicii românești era dominată de două mari forțe politice antagonice. Sau care păreau iremediabil antagonice. Era vorba de o forță poitică conservatoare formată în special de vechea boierime și de o forță liberal radicală formată din burghezia în ascensiune. În pofida unor divergențe acute și la vedere, cele două forțe se unesc formând ceea ce va purta numele de "monstruoasa coaliție" având drept unic scop să-l răstoarne pe Cuza. Cuvântul "monstruos" are numai conotații negative (urât, respingător, oribil, hidos, în esență anormal) și deci, pe cale de consecință istoria a reținut această asociere dar și gestul, acțiunea emanată de aceasta, ca ceva dăunător, negativ. Aicea însă intervine ironia sorții, un fel de paradox al istoriei.
V-aș propune să facem o mică puză și să construim câteva ipoteze pentru a putea înțelege mai bine istoria. Alexandru Ioan Cuza a rămas în istoria României ca întemeietorul statului modern, punând bazele (cu anumite limite bineînțeles) a structurilor moderne. Din această perspectivă gestul înlăturării lui este neîndoielnic un gest nedrept, profund reacționar. Dar haide să facem un mic exercițiu de imaginație. Știu că istoria nu se poate face cu "dacă" dar poate că acest procedeu ne va aduce niște lumini noi asupra istoriei. Deci dacă monstruoasa coaliție n-ar fi reușit să-l doboare pe Cuza, ce s-ar fi întâmplat?! Ar fi continuat el la nesfârșit (sau de-a lungul întregii sale vieți/domnii, reformele începute?! Îmi vine greu să cred! Mai degrabă înclin să cred că Alexandru Ioan Cuza ar fi eșuat spre sfârșitul vieții într-o postură de dicatator nepopular care și-ar fi sabotat în cele din urmă propriile sale realizări. Și asta pentru că în viața tuturor dictatorilor care au rezistat până spre amurgul propriilor lor existențe, au existat întotdeauna două perioade. Una de maxim entuziasm popular, în care aceștia au realizat o serie de lucruri benefice pentru propria lor țară și popor și alta de decădere, de autodistrugere care le-a atras ura maselor populare. Și în acest sens v-aș propune să ne imaginăm cam ce ar fi reprezentat Ceaușescu pentru istoria noastră dacă, - ipoteză de lucru -, ar fi fost înlăturat prin violență prin anii 1975, de către camarila din jurul său, cu ajutorul sovieticilor? Eu cred că în această ipostază Ceaușescu ar fi fost un erou de talia lui Cuza! Sau ce s-ar fi întâmplat cu amintirea despre Hitler, dacă înainte de a începe cel de-al doilea război mondial, adică exact în momentul în care scosese Germania din cel mai cumplit marasm economic, în momentul în care readusese germanilor demnitatea de sine atât de terfelită de condițiile impuse după primul război mondial, ar fi fost asasinat! Nu cred că acum mai vorbeam de un mare criminal ci de un erou al Germaniei! Dar poate mă înșel, că nu-i așa, istoria nu se poate judeca cu "dacă". Hitler și Ceaușescu rămân niște criminali, iar Cuza un erou. Dar să ne continuăm povestea... Deși actul de abdicare impusă poate fi considerat pe bună dreptate o mare nedreptate, alegerea unui domnitor străin în persoana lui Carol I s-a dovedit un gest de mare inspirație. Carol I, în perpectiva istoriei, cred că poate fi considerat cel mai mare conducător al României în ultima sută de ani. Acest lucru însă pune într-o altă lumină termenul de "monstruoasă coaliție" pentru că urmarea acțiunii acestei coaliții nu a fost atât de negativă precum o definește conceptul. Există deci o ambiguitate pe care istoria nu o clarifică. Coaliția formată în acele timpuri a fost contra naturii: a reunit conservatorii care nu doreau nici o schimbare cu liberal-radicalii care vroiau schimbări spectaculoase. Acea coaliție a reunit forțe politice care se urau reciproc și care nu făceau un secret din acest lucru. Coaliția a fost prin urmare surprinzătoare, pentru că după o lungă perioadă în care și-au etalat antipatia una față de cealaltă, paradoxal s-au aliat pentru înfăptuirea unui țel comun care a și reușit, înțelegându-se de minune.
Am făcut această incursiune în istorie pentru că, zilele acestea, se vorbește din ce în ce mai mult de o nouă "monstruoasă coaliție". Coaliția între PDL și PSD. Pe cale de consecință între Boc și Geoană, între Băsescu și Iliescu.... Există nenumărate asemănări dar și unele deosebiri. Cred că termenul este folosit impropriu. Dar despre acest lucru mai târziu, când o să avem mai mult timp la dispoziție și mai multă inspirație..



Ioan Albescu
28 decembrie 2008






NOTA:
VipNet nu își asumă reponsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate, ele exprimând în totalitate opinia autorului.